mi-era frig si as fi vrut sa-mi iei mainile pe care le ascunsesem in manecile pulovarului si sa sufli aer cald, asa cum simteam cand eram mica si-mi afundam nasul in cozonacii pe care mi-i facea bunica…si suflul tau sa miroasa a scortisoara si sa-mi dea senzatia aia de bine si de siguranta pe care cu indarjire o caut sa ma tolanesc in ea, sa lenevesc intre faldurile ei, sa ma uit acolo, ore intregi, ani intregi, pana cand am sa fiu sigura ca timpul nu mai conteaza, ca eu, fragila si femeie, sunt iar eu si ca tu esti tot langa mine asa cum te-am gasit: puternic si barbat.

si langa cana de ceai, firele de nisip din clepsidra tremurau si ele, undeva in jos, undeva in adancuri, undeva de unde nu mai aveam cum sa le scot chiar daca mi-as fi strecurat intregul dor, intreaga minte, toate amintirile, eu toata, prin locul stramt care le conducea acolo de unde aveau sa plece iar.

si nu le deruta nimic, nici macar tacanitul pe care il faceam cand cu degete nervoase bateam in masuta de lemn, asteptand sa descopar cevaul care te-ar fi putut face acel acela. sa-mi fi spus ca faci colectie de bondari, ca peretii iti sunt zugraviti cu emoticoane, ca uneori iti vine sa-l inviti pe nenea ala batran ce se uita curios la tine in metrou sa-ti asculte melodiile din ipod,  ca ti-ai asezat cartile pe care vrei sa le citesti langa pat si din cauza asta nu mai vezi soarele rasarind, ca ti-ai numarat ridurile si alunitele si le-ai dat un nume, ca ai adoptat un maidanez pe care il cheama ca pe tine, ca amintirile tale au miros si le tii in cutii “vezi tu? asa cum sunt cutiile astea de ceai..” cu etichete frumos caligrafiate si atunci cand vrei sa povesteti ceva din trecut tragi scaritza, te urci si alegi cutia potirivita, ca ai asteptat multi ani de-a randul intr-o anumita data, intr-un anumit loc, la o anumita o ora, o persoana – o promisiune facuta in copilarie, cand v-ati potrivit atenti ceasurile si ati scrijelit pe banca de pe alee numele voastre, ca sari din cand in cand sotronul dar ca nu mai poti sa te apleci sa ridici pietricica, ca nu ai obiective si planuri pe urmatorii cinci ani, ca ai cumparat toate biletele la film numai ca sa fii singur in sala, ca sunt frumoasa si ca toate nimicurile si bucurioarele din lumea asta mi le-ai face cadou in schimbul unei incercari timide de’ale mele de a ridica coltzurile gurii. si eu sa stau cu capul in maini uitandu-ma la cuvintele tale care se strecoara putin ragusit catre mine, stiind cat le-am asteptat, curioase daca am sa le fac fata. 

ca uite…perdeaua asta rosie care flutura acum si aduce in incapere miros de vata pe bat si luminile difuze ale felinarului de vis a vis…iti place? ti-o dau tie.

dar are oare sens? 

as fi multumita sa-mi gasesc si sfertul.

EPILOG 
cat am cautat si melodia asta!
“Pink Martini – Let’s never stop falling in love “… pe care am gasit-o. deci se poate.

P.S promit sa-ti spun in fiecare zi ce am gasit. sa click-ezi pe evrika, ok?